mai e putin si se termina anul. in jur apar calendare pe 2010. asta mi-a adus aminte ca faceam calendare cand eram mica. dar nu iarna, le faceam vara, in vacanta. ma suiam in pod unde de obicei adoptam 1 maxim 2 pisoi si desenam cate un peisaj reprezentativ pentru fiecare luna. faceam multe calendare si insemnam si crucile rosii pe ele (sarbatorile).
as vrea sa desenez 12 imagini frumoase de calndar si sa fac 1000 de calendare pe care sa le vand in librarii. acum mi se par cei mai tari oamenii cu fabrici mici. ai ceva mic si faci de multe ori pentru mai multi oameni.
as vrea sa am fabrica mea de calendare. una mica intr-o debara sau uscator de bloc. as intra o data pe an sa ii dau drumu sa faca 1000 de bucati.
si daca merge treaba n-as vrea as lovesc butonul de 10 000, ci sa fac mai multe desene tot de cate 1000 de ori 
Cu Doamna Cervensky despre comunicare
- Doamna Cervensky, ştiţi ce-am observant? Că nu mai contează ce scriu şi ce vorbesc. Contează doar cum încep propoziţia. N-am mai terminat o propoziţie în care să îmi exprim ideile mele inovatoare de câteva luni. După 6 cuvinte am 3-4 finaluri, depinde câte persoane sunt în meeting. Deşi se presupune că nimeni nu poate face jobul meu. Eu sunt responsabilă pentru neaşteptatul ideilor. Când am timp prefer să scriu. Dar nu mai citeşte nimeni mailurile. Întrebările care se ridică după un mail sunt mai suprinzatoare decât finalurile spontane din şedinţe. Plus că mă enervez mai mult, pentru că eu ştiu ce am scris acolo şi cât de clar e.
Aş putea să merg în şedinţe cu nişte începuturi. Să fac asta? Apropo de asta mi-a dat Mihnea un citat: “The opposite of talking isn’t listening. The opposite of talking is waiting.” Sincer, doamna Cervensky eu n-am înţeles.
- Da, e puţin ambiguu. Cine l-a zis?
- Habarnam.
- Poate e vreun citat de pe Facebook. Ghilimelele nu mai au nici ele valoarea de altă dată. Într-un fel înţeleg unde bate. Eu aş zice că să asculţi cu adevărat înseamnă să ştii să aştepţi. Şi de când cu graba asta, mai greu cu aşteptatul. Ah, ce-mi pare rău că nu avut abdare să îl citesc pe Toefler la vremea lui! Acum mi se pare desuet. Să citeşti o carte despre anii 2000 scrisă în anii ‘83. De fapt nu asta e problema, problema e că nu prea îmi mai vine să mai citesc.
Dar să revenim: Uite ce înţeleg eu: oamenii nu mai ştiu să aştepte, deci nu mai ştiu să asculte. Înainte aveai antrenament serios: aşteptai iubitul în faţă cofetăriei 2 ore, scrisorile câteva zile. Dacă prindeai un weekend slăbeai 4 kilograme. Oricum, e ciudat cum s-a ajuns ca din dorinţa de comunicare să nu mai poţi comunica. Asta îmi zici mătăluţă aici, aşa-i?
Uite, de exemplu, în ‘89 trebuia să vină un prieten de-al meu în vizită – un poet austriac. Scria pozezii execrabile, dar era un partener de canastă şi de şpriţ cum rar mai găseşti. Şi s-au blocat graniţele atunci, era în decembrie, pe 17. Ei, şi era un singur tren care venea de la Viena. O saptămână am stat câte 2 ore în gară – de la 6 la 8 dimineaţa. N-am ştiut nimic, nimeni nu zicea nimic. Şi în cele din urmă n-a mai venit. Îl întorseseră de la graniţă şi noi nu mai primeam telefoane din străinătate.
- Şi unde credeţi că o să se ajungă?
- La demenţa. Sigfur Toefler avea nişte teorii mai bune, dar după capul meu, o să înnebunim. Cred că oamenii se vor împarţi foarte drastic în 2 – metropolistii şi budiştii. Metropola va deveni din ce în ce mai greu de suportat. Cei care nu trăiesc metropolă de mici nu vor mai avea nicio şansă să se integreze. Se vor crea tabere de recuperare psihică pentru metropolişti, în afara metropolei, desigur. Toţi ceilalţi oameni se vor ocupa de cei care nu mai suportă metropolă. Ăştia care or să îşi revină în taberele astea or să încerce să oprească vria asta tehnologică şi vor începe să militeze pentru aruncarea computerelor, desfiinţarea Internetului. Chestii fără de care nu mai putem. Aoleu, nu mai vreau să mă mai gândesc. Hai să îţi zic un gând care mi-a trecut în cap ieri când mă uitam la ştirile despre gripă porcină.
- Gripă aviară… gripă porcină…
Pe cine încarcăm să dam vina?
- : )) O sa ma gandesc la asta.
- Haide sa te învăţ să pui murături. Mi-au luat aspirinele alea?
bai bai bai! diseare ne canta underworld. pai se poate? o sa imi iau bilet cu speranta ca nu ma ia somnul pana la 9 jumate. sau poate primesc o invitatie de la un iubitor de gravide.
nvdm !
update:
foarte bine a fost la polivalenta. si pt gravide. numar perfect de multime, sunet, posibilitati de colocare. super!
gradina din fereastra
o teava, o pompa, un nr de n pet-uri, apa, seminte, ingrasaminte and there u go. ce m-a cam suprins acolo e ca aveau intr-o sticla sweet potatoes. hm!
haide sa va mai zic de gravide. mie asta imi ocupa toata ziua, va imaginati. uneori si toata noaptea, dar nu foarte des, slava domnului!
vroiam sa scriu mai demult despre 2 specii noi pe care le-am identificat – paparazzi de gravide si termitele de gravide (ina le-a zis asa la astea ultimele).
paparazzi de gravide sunt acei oameni care urmaresc orice bagi in gura. a! cola! nu e buna. a! tigara! tu te gandesti ce ii faci copilului (mai fumez o tigara doua, ce sa-i faci, am renuntat la atatea. dar jur ca nu mai mult.) a! mcdonald’s! nu e bine!
sa nu va imaginati ca numai asta fac, dar dupa ce ramai grea nu te transformi peste noapte in sfanta.
paparazzi te arata cu degetul, tipa din cealalta parte a incaperii, pe scari, in tratoria il calcio – distante de la care s-ar preface ca nu te vad in mod normal. dar asta ii face sa se simta niste oameni mai buni. de obicei ii injur sau le zic ceva foarte urat in speranta ca vor renunta data viitoare. ei bine nu. nimeni insa nu zice nimic daca te vede ca te indopi cu dulciuri. astea-s si ele foarte rele si nu ajuta bebelusii cu nimica. e simpatic sa vezi o gravida indopandu-se. ai impresia ca e bine pt ala mic.
le e greu gravidelor. eu simt ca am renuntat la tot. nu numai tigari droguri alcool petreceri. sau poate numai la astea. dar asta inseamna deci: la mine. soberness brusc.
anyway. aceiasi oameni care mi-au zis sa nu fumez fumeaza langa mine in meetinguri fara macar sa dea fumul in alta directie. dar nu toti.
termitele de gravide. apar in momentul in care incepi sa iti iei bunatati de mancat. 2 luni n-am putut sa mananc decat migdale si covrigi. daca lasam cutia/punga pe masa dispareau. si eu numai aia puteam sa mananc! apoi universul mi s-a deschis si am laut-o cu struguri si biscuiti lu start cu ciocolata. eu mancam un strugure si un biscuite si inca 3 termite imi terminau rezervele. nu mancati mancarea gravidelor! chiar daca pare ca au terminat. alea sunt rezerve. e bine pt creierul lor sa stie ca au de mancare acolo ceva.
dar n-am scris asta cand ma durea mai tare pentru ca as fi scris-o mai cu sange. scriu acuma cand a inceput sa mi se vada burta si odata cu asta sa se manifeste si efectele pozitive. am un coleg care imi da mere, altii ma lasa sa fac pipi inaintea lor, alt coleg imi arunca cate o ciocolatica peste birou. sympa!
dar cel mai cel si cea mai cea a fost diaan care mi-a facut pachetel de la o serata si mi l-a trimis si din care am mancat putin ieri dar mai ales azi cand am comandat si era sa mor de foame pentru ca mancarea inca nu a venit. bogdaproste! sa-ti dea dumnezeu sanatate! orezelul si puiutul si ardeiutii si rosioarele au fost savurate bob cu bob.
multumesc, diaan!
stefan banica ne are la degetul mica
am avut o saptamana grea. abia daca am apucat sa imi culeg floarea soarelui de pe plantatie. mi-au venit 2 ganduri. unul e o amintire care s-a activat la vederea posterului care anunta concertele de craciun ale lui banica jr.
de unde la inceput era un concert, acum sunt 4 sau 5. si am inteles de ce cand am vazut sfarsitul filmului care ne-a marcat tineretile tuturor (mai mult celor care vor participa la traditionalul eveniment) – liceenii rock’n'roll.
si la sfarsitul minutelor de emotie si suspans toti ne putem destrabala sentimentele pe melodia pe care liceenii o canta in sala palatului (acolo unde banica isi tine cocnertele de ani buni). ce s-a intamplat cu finalul ala? programare neuro-lingvistica! dupa ce a fost zdruncinat emotional pe parcursul filmului artistic, tot romanul vede sala palatului plina si in delir la melodiile inspirate din repertoriul international, cantate de pe atunci tanarul banica.
aproape ca n-avem scapare. ma gandesc ca ar fi cateva portite care sa poato opri interesul romanilor neconditionat pt concertele lui banica la sala palatului:
1. schimarea locatiei
2. schimbarea repertoriului
3. bannarea filmului pana dispare din subconstientul nostru colectiv
peace!
pe al doilea ma gandesc sa il discut cu Dna Cervensky.
GRegorio de TRansilvania
asta e deja celabra la radio. da bine pe copy(vers).
dar in astea 2 loveste pe montaj, regie, coregrafie si nu in ultimul rand, interpretare.
sa nu ma intelegeti gresit. dj boros ramane top, marina voica runner up. dar iata ca s-a complectat podiumul si nu pot decat sa ma bucur.
impreuna pentru o romanie mai buna!
mama mea se da pe messenger de cand a plecat sor-mea in belfast. deci 3-4 luni.
si cand intra ea, isi ia la revedere de la mine, ca nu poate vorbi cu amandoua in acelasi timp. si asa e
sqweel ten tongues – cea mai mare inventie de la roata incoace
Dr. Herbenick says that the Sqweel couldn’t be any better unless they pushed it up to 11 tongues, Spinal Tap-style. Girls, time for a new toy in your arsenal for just $55 plus shipping from distant Albion.
