EXhibitzie
cu totii imbatranim. e vremea sa imi marturisesc varsta. am “cred ca imi place arta abstracta” ani. e o varsta aparate. se zice ca e cea mai frumoasa, dar asa imi ziceau si cand eram la scoala: “bucura-te, o sa-ti fie dor de scoala!” hmm…. asta inseamna ca au dreptate. imi e dor de scoala, deci traiesc cei mai frumosi ani – “imi place arta abstracta” ani.
fara sa pretind ca o inteleg, pentru ca asta e frumos la arta abstracta, nu iti pretinde niciodata sa o intelegi, ma bucur foarte tare de ea. de unele din ea mai mult decat de altele din ea. stiu ca uneori how e mai important decat what, de aceea o sa incep cu ceva mai usor. se zice ca un articol trebuie scris pentru oameni care au “ma intereseaza arta abstracta” ani. de aceea o sa incep cu ceva mai putin abstract, deci cu ceva care de fapt nu e abstract.
lucrarile cu care o sa incep au fost expuse anul asta la bienala de la venetia. ele fac parte din asa zisa categorie de arta pomo cu cioaca. adica nu trebuie sa citesti explicatiile de langa intrerupator ca sa intelegi despre ce e vorba.
tanarul in cauza se prezinta hyungkoo lee la vernisaje si probabil bruce la celelalte petreceri. e invatat la yale si i-a venit o idee intr-o seara: sa faca un fel de antipa al desenelor animate: a sculptat scheletetutzele lui bugs bunny, tom si jerry si alte personaje.:::::
sa trecem mai departe: brancusi. am fost intotdeaune mandra de brancusi si de ionesco. nu le dadusem niciunuia /fav. sunt insa mai aproape de brancusi. cum se intampla deseori, i-am vazut prima data o lucrare in afara tarii si era doar una: pestele. desi nu era decat o bucata de metal, suprafata perfecta, a reusit sa faca valuri. nu m-a lasat rece nici soclul din lemn, care parea din alta lume decat pestele de metal, parca mai romaneasca. soclul avea in el o gaura, prin care imi imaginam ca pestele poate sa evadeze oricand.
apoi i-am vazut atelierele. vreo opt? brancusi a lasat cu limba de moarte ca lucrarile sa i se expuna asa cum erau ele asezate la el in ateliere. abia dupa ce am vazut atelierele mi-a placut brancusi cu adevarat. o viata intreaga, aceleasi cateva forme. in mod ciudat toate mi se apreau foarte romanesti. pareau 8 tinde amenajate in buricul parisului. e imposibil sa nu legitimezi un om care toata viata a facut acelasi fus (pasarea in spatiu) si acelasi ou. dupa 10 ani de sculptura, inconjurat de 20 de variante ale pasarii in spatiu, intr-o dimineata brancusi incepe o noua bucata si se gandea: oare ce sa mai fac eu azi? ia sa mai fac o pasare in spatiu. si se apuca. lucrarile in metal sunt fabuloase::::: facerea lumii, pestele, pasarea in spatiu (nu trec dra pogany, k e prea explicita) sau cele mai putin cunoscute::: printzesa X sau tors de tanar. au energie.
and last si cel mai abstract: lucio fontana. contextul a facut sa ii dau atentie. intre dali, man ray si jackson pollock, sacii gauriti ai lui fontana erau incarcati de semnificatie pana la refuz. printre gaurile alea aproape oligofrene facute cu cuiul sau cu lama intr-o panza simpla, am putut sa imi trag putin suflul.
fontana e fondatorul spatialismului. toate lucrarile pe care le vedeti in poze se numesc „concept spatial”, o dezamagire pentru mine care citisem mai intai „concert spatial” si mi se parea mult mai misto. lucio nu a ajuns la un asemenea abstactionism chiar din prima. mai intai mai picta cate o forma, mai vopsea panzele, ca apoi sa renunte la tot si sa isi puna toata energia in perforare. scrie pe biletul de langa intrerupator ca fontana statea cu orele si se uita la panza pana cand intelegea cum sa o taie. folosea lama sau cuiele si printreo miscare rapida o taia in cateva secunde. apoi o inrama 
. apoi venea cineva si o lua pentru tate sau guggenheim . ca sa le vedem noi cand ne vine vremea.
SElf
she is a quiet kid. a fairy blonde haired girl with penguin little steps. the four sons of the strange neighbours that never talk to anyone harass her in the early morning whispering from the shadow: the big-eyed girl! she knows she should be scared cause those boys never talk to anyone, but she is busy trying to record their so rare voices that nobody has heard besides her. but… that’s all they ever say. she doesn’t like to eat. thin slices of white bread lovely smeared with butter and jam are hidden all over the grandparents’ house. she found a new place yesterday. under the wooden lid of the old singer sewing machine. no one will ever find them there. her grandma says she lives with air. and as all grandmas, this grandma is by all odds right. she eats big chunks of air. she likes them with tea flavour in the morning, with a spike of hay breeze for the summer lunches and with baked corn for the summer dinners. she never speaks to the other kids and nobody bothers to ask her much. maybe they know she’s mute. she is a mute little girl that likes to watch the other kids play. her friend – a kind curly dark haired angel – heats up her mittens in the winter. it’s like magic. she gives the curly haired girl her frozen mittens and she gets the angel’s warm pair in exchange. than, after the friend’s mittens turn rock solid in her poor little innocently cold hands, they do it again. they never talk. this is how all friends and winters should be. and she has quite a good idea about how summers should be. summers are fantastic. summer days are holly days. this is why they all go to baptize themselves in the river every day. and while they’re at it, they also take a swim and play the ball in the water. she loves to fish. she loves to stay and watch the bobber for hours in silence. they say it’s quite unusual for a little girl. but after saying that they smile and ask if she caught anything. her answer is always a sweet shoulder raise. not yet. and she secretly hopes she never will catch a fish. fish are so smart. and quiet. they never let themselves caught.
FOtbal japonez (cu binoclu)
it’s official. japonejii stiu cum sa (n)se distreze.
DJ Bobo, tot ce vrei
dupa regurgitarea postului de mai inainte, putin entertainment pentru prietenii mei de la formatia bukatarii!!!!
da-i drumu, maestre!
EXperimental food for thought
ce mai conteaza cum am ajuns sa aflu si de paradoxul asta? cert e ca dupa ce l-am citit de 2 ori am inteles ce vrea sa zica si mi-am zis (in gand, nu cu voce tare ca in telenovele): ce problema… ce sa-ti zic. si, desi un exercitiu usor de mnemonica m-ar fi putut ajuta sa retin numele “inventatorului”, l-am uitat credeam eu ca pentru totdeauna.
ce mi-a adus aminte de el a fost viata. mai precis, viata de salariata. in doua luni de la descoperire, totul graviteaza in jurul problemei lui kavka. asa ca pay attention, nu se stie niciodata:
in 1983, ce se gandea un oarecare kavka(de data asta am impresia ca cu voce tare)?
“imi pune in fata o sticluta cu otrava pe care daca o beau, o sa ma otraveasca groaznic si o sa imi fie rau de tot o zi; n-o sa-mi puna viata in pericol si nici nu va avea alt efect secundar. miliardarul o sa imi dea un milion de dolari maine dimineata daca chiar la miezul noptii asteia o sa intentionez sa beau otrava maine dupa amiaza. imi subliniaza ca nu trebuie sa beau otrava ca sa primesc banii; de fapt, banii vor fi in contul meu cu cateva ore inainte sa vina momentul in care ar trebui sa beau licoarea. tot ce trebuie sa face… sa intentionez la miezul noptii sa beau sticluta maine dupa amiaza. pot sa ma razgandesc oricand dupa sisa n-o mai beau.”
asa pune problema kavka. si intrebarea vine natural: poti sa intentionezi sa bei otrava, daca stii ca nu trebuie?
si tot felul de psihologi si psihanalisti isi dau cu parerea, va imaginati. si tot amintindu-mi de el, am gasit si solutia: cand auzi de un milion de dolari si ca nu te omoara, iti fac ochii in cap ca lu droopy. hotarasti sa bei otrava , ca altfel e clar ca nu primesti banii. ti-e rau o zi, ce mare lucru? in locu lu kavka eu as lua-o la ciclu, ca oricum mi-e rau. si a treia zi mi-a cumpara ceva dragutz.
end.
JApanese smileys
(^_^) – male smiley
(^.^) – female smiley
(;_;) or (~~>.<~~) – crying
(>_<) or (>.<) – angry
ain’t that cute? observati siroaiele de lacrimi manga (^.^)
SOko is musique in my ears
soko e o artista mica frantuzeasca, foarte simpatica si haioasa.
pe cat de mult am vrut sa pun melodiile, tot n-am reusit.
daca n-aveti timp decat 3 minute, ascultati direct i think i’m pregnant.
i like.
DIsruption
asta e o reclama romaneasca pe care n-o s-o vedeti pe la tv. a fost premiata anul asta la festivalul “golden drum” din slovenia la sectiunea necontractate.
si dupa ce o vezi, incepi sa ai o vaga idee cam de ce. mie una imi place de dansa si regret ca e la necontractate.
PAnseu despre pasienta
am auzit azi un francez care vorbea de solitaire. jocul. si abia asa mi-am dat seama ca solitaire e de fapt un joc pe care il joci singur. banal sau fenomenal? banal. dar pentru mine a fost ceva nou.
sunt unele cuvinte golite complet de semantica. de exempu am un prieten care are un prieten pe care il cheama tavi. si de cand sunt ei ii zic tavitza. de curand si-a dat si el seama ce ridicol poate sa fie pentru o ureche noua: “vin cu tavitza”.
solitaire e de fapt toata seria de jocuri cu carti pe care le joci cand esti singur si n-ai ce face. ala pe care il stim toti cica se numeste klondike de fapt. nu stiu altii cum sunt, dar mie klondike imi da in imagini o olandeza cu coditze blonde si balcoane nerushinate. mi-e greu sa mi-o imaginez singura jucand solitaire.
trecand peste asta, deci solitaire s-ar traduce in romana pasienta. care vine din franceza si ar insemna sa astepti si iata cum se inchide cercul. solitaire e un joc pe care il joci singur cand o freci. proasta concluzie. pacat de silogism. de unde si vorba celebra: unele silogisme sunt mai valoroase decat concluziile lor.
