ALice in TAra MInunilor

dupa o zi intreaga petrecuta in lumea lui bahoi, am dat fuguta sa vad la maman et la putain. pe drum nu s-a intamplat nimic. abia dupa ce ne-am asezat pe scaun au inceput surpizele. filmul a fost prezentat de dl regizor cristi puiu care, ca orice roman care incepe sa fie apreciat, a azvarlit putin namol in cinematografia romaneasca. pentru ca translatoare uita ce zicea dl puiu, a tradus in franceza cu cuvinte si mai urate ceea ce a zis domnul puiu.

si dl puiu a mai zis ceva important: ca nu vrea sa se lungeasca din cauza ca filmul e destul de lung. s-au facut pariuri: 2 ore, 2 ore 27, 2 ore jumate… am dat repede pe net si mi s-a aratat ca o sa asistam la o desfasurare de celuloid lunga de circa 3 ore jumate. 3 ore jumate!!!!!!!!!! trebuia sa ma gandesc. biletul nu era 5 lei, ca de obicei, era 7.

prima reactie: sa ne mutam pe niste scaune mai confortabile, pentru ca la elvira popescu ecartul intre randuri e semnificativ diferit. giniseram un rand cu spatiu mai mare pentru picioare, dar pana am facut ocol, s-a asezat altcineva, asa ca am ocupat locuri undeva pe un rand cu spatiu mediu (nu mic cum era in prima faza, dar mare cum era ala pe care vroiam sa ne asezam).

apoi am compilat:

film frantuzesc

alb negru, 1973

3 ore si jumatate

ecart mediu intre randuri

rezulta? hai ca putem sa o intindem dupa o ora jumate, nu ne tine nimeni aici.

s-a facut gluma cum ca daca e atat de misto ca o sa ne tine pe scaune. am ras. si imediat dupa a inceput relatia mea cu scaunul al treilea din stanga pe un rand din semifatza de la cinematograful popescu. o relatie de 3 ore jumate. filmul a fost minunat. slice of life. din preimele 2 minute iti dadeai seama ca e film d-ala scris de regizor. nimic din ce se intampla nu parea inventat. putea sa fi inceput oricand inaintea episodului ales de jean eustache, se putea termina oricand dupa.

am mai vazut eu film din asta slice of life – unu argentinian – los parapalos. la asta am stat din ambitie, sa vad: chiar nu se intampla nimic in filmu asta? si nu s-a intamplat. ei, dar una e sa faci slice of life din viata unui argentinian care aranjeaza popice si alta e sa vezi o bucata din viata lui eustache. mentionez ca am si ras cu lacrimi pe la jumate. deci a fost si umpic comedie . in rest, aveai prea putin timp ca sa reflectezi la spusele personajelor. ganduri tasate, distilate, aruncate la un pahar de whiskey asa fleandura, pe un ton fara inflexiuni.

sigur nu m-as fi uitat niciodata pana la capat daca as fi fost acasa. poate intr-o duminica deprimanta singura, ceea ce nu-mi doresc.

mi-au placut mai multe chestii: faza cu portretul scris.

care m-a facut sa ma intreb de ce a scris pe doua randuri, asa ca mi-am facut si eu potretul. e mult mai fidel pe doua randuri decat pe unul. avem 2 sprancene, 2 nari, 2 ochi, 2 obraji(pe astia i-a uitat).

cu cat ma uit la el, cu atat mi se pare ca seamana mai mult cu mine.

discutia despre prioritatea senzatiilor (citez din memorie): cand mananci ceva rece, simti ca e rece, nu-i simti gustul, cand mananci ceva fierbinte, simti ca e fierbinte, nu simti gustul. cand mananci ceva tare, simti ca e tare, nu-i simti gustil, cand ceva e lichid, simti ca e lichid, nu-i simti gustul. de aceea trebuie sa mancam caldut si moale ” pare una din chestiile pe care le descoperi la un joint. de fat asta a fost senzatia dupa tot filmul. o mitraliere de ganduri neobisnuite.

si a mai fost ceva ciudat: usuratatea fiintei lor. in primul rand, artistii care o ardeau lefteri pe vremuri puteau sa aiba oarecare prestanta. chiriile nu erau scumpe, accizele inca rezonabile si la bautura si la benzina. apropo de asta, eroul avea masina cum am avut si eu. doar ca quatrella a mea era din ‘83 si avea oglinda retrovizoare sus, nu lipita pe bord. acum daca nu muncesti si nu iti permiti ski in austria iarna si sejur la roma vara, iphone, ipod, rami la calculator, blue ray si xbox, nu e chiar funky.

ei si in al doilea rand, relatiile dintre ei. care in mod clar nu erau asa de fluide din cauza vremii, ci din cauza personajelor in cauza. oricum, spre sfarsit, cred ca toti din sala eram mai putin gelosi. se poate ca reuseau si din cauza ca se respectau. vorbeau mereu cu dumneavoastra: vreti sa va fut violent sau cu blandetze?